Inițiativa AUR de suspendare a președintelui Nicușor Dan a ajuns la 119 semnături de parlamentari, potrivit contorului de pe platforma suspeND.ro, consultat marți, 6 octombrie. Pragul este de 155 de semnături, așa că mai lipsesc 36. Marți dimineață, George Simion le-a oferit parlamentarilor PSD tabelul, cu un mesaj scurt: „Nicușor Dan trebuie suspendat!”.

Cine a semnat și cine tace

Potrivit platformei lansate de AUR pe 6 august, cele 119 semnături vin de la AUR (91), S.O.S. România (13), 11 parlamentari neafiliați, doi parlamentari PSD, unul de la UPR și unul de la PACE. La lansare, contorul arăta 112 semnături, relata atunci PS News. În dreptul PSD, platforma notează 122 de parlamentari „fără poziție”, trei care nu susțin inițiativa și doi care o susțin. La PNL, USR și UDMR nu apare niciun susținător.